Uscătorul Natural, este realizat din rame de ferestre vechi de lemn, care au au fost curățate, spălate și uscate, apoi prinsă o plasă de țânțari, cu capsatorul de mobilă. Structura a fost realizată din lemn și este amplasată în pod, pe marginea acestuia, în laterale.
Dat fiind faptul că încă locuim temporar într-o casă veche, pe care am îmbunatățit-o cât de cât și am ” rearanjat-o” să poată fi locuibilă și plăcută, până vom reuși să ne construim căsuța noastră, nu am investit în aceasta mai mult decât este necesar.
Așadar, anul acesta vom avea câteva amestecuri de plante medicinale pentru doritorii de un ceai bun și sănătos. O parte din ele vor ajunge la voi, cei care ne susțineți și apreciați ceea ce am ales conștient să facem, iar restul le vom folosi pentru noi la ceaiuri, creme, uleiuri, tincturi și săpunele.
Toate plantele medicinale și florile sunt culese cu drag și conștiență, din flora spontană a acestei zone curate a Munților Poiana Rusca și cultura noastră ecologică.
Pot spune că este un uscător cu adevărat ecologic, deoarece nu consumă nici-un tip de energie, iar faptul că am putut recicla ramele de lemn, este un alt avantaj. Am uscat și uscăm în continuare nu doar plante, ci și legume precum morcovi, păstârnac, diferite tipuri de ciuperci de pădure, fructe și pâinici crude. Iar iarna, am avut câteva din aceste rame în apropierea sobei și am uscat în continuare diverse. Avem în proiect și construirea unui alt tip de uscător , pentru fructe și legume ce conțin mai multă apă.
Pulberea de ierburi sălbatice o folosesc, în special când prepar ceva crud, dar nu numai, merge adăugată la sfârșitul preparării multor bucate. Pentru un plus de verde și sănătate sunt binevenite oricând!Fiind abundență de ierburi sălbatice, m-am gândit să le dau o întrebuințare bună, gustoasă și sănătoasă! Din ierburile acestea sălbatice, în special urzică, punem și la macerat în apă, pentru îmbogățirea solului și fertilizarea pământului. Totul este în continuă schimbare, și noi și toate ființele vii ne schimbăm și creștem împreună, așadar să o facem într-un mod cât mai conștient și armonios posibil.
” Dacă nu schimbi nimic, nimic nu se schimbă” – Richard Bach
O zi frumoasă vă doresc tuturor!
Să zâmbim cu Sufletul!
Mihaela
O idee strălucitoare adaptată la condițiile de trai, genial! Învățăm din natura simplă a lucrurilor!
Am auzit despre aceasta Gradina cu Dragoste … pt mine este prima data si imi doresc sa fiu placut surprinsa de produsele voastre, cu drag